Rece si sobra marmura neagra,
Intunecata duhoare a mortii
Si sunt intins pe lespezile acestea reci
Zac jefuit de ganduri.

Am vrut sa fiu departe de viata
Acuma sunt si sunt superior,
Am vrut sa traiesc un vis nebun
Cu fum si ploaie funerara.

Nimic nu ma mai poate misca,
Sarutul primit este poarta
Unei alte sfere demente
Cu foc si vise desarte.

In curand se arata noaptea,
Voi porni intru bantuire.
Blasfemie totala crucii!
Sunt strigoi....

Cosmarul padurii negre uitate,
Se oglindeste in ochii mei obositi
Niste cristale sangerii
In apa rosie a verii caniculare.

Niste lovituri de ciocan
Sfasietoare ca zbuciumul unui suflet intemnitat
Departe in inima codrilor,
Alchimistului din ospiciul muntiilor.

Stelele de aur pe cerul gri,
Evadate din cufarul de supt baldachin
Imi zambesc desarte
Blazoane sculptate in zadar...

Plansul unor adevarati sfinti
Calugari care cad istoviti,
Si suflarea lor ajunge pana la mine
Demonul din ei ce sunt eu!


Un succub pe cerul melancolic
Bantuie sufletele intru placere
Din care spera a se infrupta,
Vesnic din painea celor credinciosi.

Am cautat misticile drumuri ale eternitatii,
Pentru a fi nemuritor.
Si acuma sunt,
Sunt nemuritor
Mai puternic decat lumina in vesnicia noptii.
In intuneric, departe...
Eu invoc aceste mistice sensuri,
Ale imortalitatii piscuri.
Doar focul lumineaza aceasta poiana,
Unde noaptea cuprinde
Ultima farama de viata.

In negrul orizontului,
In clarobscurul apusului
Pierdut vesnic in padurea
Sufletului meu ruginit.

Soarele e zgarcit cu mine
Asa ca l-am parasit
In noaptea vesnica
Eu ma ascund.

Ecourile izvoarelor
Le aud dintre dealuri
Cu codri imensi simt
Vesnice si stravechi cutume.

Stimele apei rasar
Dintre papura de pe malul lacului
Ma coboara si ademenesc
Intru dansul lor straniu.

Cand soarele nu va mai lumina,
Atunci va fi biruinta mea
Tirania eterna va domni
Pe acest pamant blestemat.

Cand soarele nu va mai lumina,
Atunci vor veni eternele furtuni
Izvorate din abisul intunecat
Pentru a distruge totul.

Cand soarele nu va mai lumina,
Totul va fi inghetat de vanturi
Iar misticile poteci ale eternitatii
Se vor deschide pentru cei alesi.

Cand soarele nu va mai lumina,
Holocaustul va incepe
Iar sufletele ucise
Vor fi aruncate la poarta cimitirului etern.

Cer plumburiu de toamna,
Porti intregi ale eternitatii
Se deschid pentru cei alesi
Acum insotindu-si soarta...

Norii se misca greoi
Aducandu-mi amintiri
Din toamne cimerice
Purtate mai departe de vant...

Melancolia asta amara
Ma cuprinde si ma leaga
Ca si frigul acesta tomnatic
Ce te indeamna la reverie.

Purpura de pe lespezi
S-a inaltat la cer,
Marmura rece se casca
Dar eu pasesc prin toamna pustie
Bantuita de amorteala si farmec
Vrajita si inefabila...

Stand pe aceasta colina
Si privind peste zari
Aci a fost odata
Comitatul Banatului!
Ce se intindea,
Glorios si demn.
Acele intunecate vremuri,
Eu le vreau inapoi.
Eu le invoc
Pentru a trai acolo,
Caci cu amintirile
Nu dobandesti nimic.
Incantatie timpurilor stravechi
Eu o inchin
Inaintasilor mei, intelepciunii lor...

Prin padurea eterna
Eu caut sensuri,
In molidul intunecat
Unde ard focurile zamislite.
De zei pagani,
De spirite maiastre
Ce protejeaza aici
Intregul univers cosmic.

Totul este infam,
Nimic nu mai conteza
Totul este desart,
Nimicul cu noaptea lui larga.

Negru si ilustru
Timpul ma apasa tot mai mult
Apropiindu-ma tot mai mult
De menirea pe acest pamant blestemat.

Totul e fumuriu si negru
Totul e inghet si tacere
Nici un clopot nu rascoleste cu glasul sau
Cercurile pure ale nefiintei si vesnicei taine.
Infam, totul este infam,
Decente dar potrivnice culori
Pentru celebrarea ce va avea loc aici,
Sub cerul inchis si boltit.