Trooper - Vlad Tepes - Poemele Valahiei lyrics
Tracks 01. PARTEA I - Chemarea
02. PARTEA a II-a - Ursitoarele 03. PARTEA a III-a - Coconul Vladut 04. PARTEA a IV-a - Prizonier 05. PARTEA a V-a - Solii turci 06. PARTEA a VI-a - In Valahia 07. PARTEA a VII-a - Vlad Tepes 08. PARTEA a VIII-a - Kara Iflak 09. PARTEA a IX-a - Ultima Lupta 10. PARTEA a X-a - Moare Vlad 11. PARTEA a XI-a - Sfarsitul fara sfarsit 12. PARTEA a XII-a - Legamantul 13. Pas Infinit 01. PARTEA I - Chemarea
In vremuri uitate de lumea de-acum,
Prin prafuri de drum, Cand scuturi si sabii luptau ne-ncetat, Prin sange si iad, Visau la o lume golita de moarte, Uitatã de rãu. Eroi de poveste trãit-au atunci Si chiar au fost mulþi, Dar unul mai mare vegheat-a mereu Sub steagul cel greu. El, Vlad Vodã Tepes, pãrinte uitat De anii ce cad. 02. PARTEA a II-a - Ursitoarele
Pe turnul Chindiei
S-asterne senin, Din cer si din Stele Ursitele vin. În camera albã, Cu flori luminatã, Urmasul lui Vodã Primeste acum soartã. Lunecând pe raze de soare-rãsare Si scrutând cu gândul scâncet de pruncut, Patru ursitoare merg de dimineatã La pruncul Vlãdut. Una dintre ele, cu ochii de crini, Catã cu blândete cãtre printul mic. Ti rupe din stele douã dintre patimi: Dragostea de tarã, frica de nimic! Alta, mai tãcutã, cu neguri în ochi, Vede peste timpuri rãzboaie si foc, Stie cã în viatã printul va avea Sânge, osti si neamuri sub sabia sa. A treia îi sapã în minte si os Carte de povete si-i pune în cos Chip cu frumusete si întelepciune, Aprigã dreptate sã facã în lume. Ultima suratã, cea mai înteleaptã, Stã si priveste, tace-nfricosatã. Stie cã de-acuma, viatã de-o avea, Printul va decide singur soarta sa! Cãci doar o datã la o sutã de ani, Se naste un vultur cu ochii vãpãi. Care e vifor între cruzii dusmani Si care-i tatã pentru toti ai sãi. 03. PARTEA a III-a - Coconul Vladut
Si tara se-naltã cu liniste-n sus,
Vlad Vodã e gata oricând de rãspuns. Cei doi fii ai sãi învaþã din mers Ce-nseamnã iubirea atunci când visezi. Visezi la o tarã ce nu vrea rãzboi, Nu vrea sã mai curgã nici sânge din noi. E-o lume în care e loc pentru toti, Dar turcii pãgâni nu stiu cã apoi, Pasii lui Vlad prin lume or merge Si tot ce-a fost rãu în viatã si este El va trimite cu sabia-n pãmânt Si nu va ti milã de nimeni nicicând? Radu si Vlad promit sã vegheze Atunci când va fi ca bunul lor Rege Sã plece-n alt loc, în lumi de strãbuni, Cu pieptul în fatã si vorbe de spus. Cã liber s-a dus si cum a luptat, Si nu a plecat privirea de-o viatã. E mândru cã el a stins lupte mari Si are si cine sã-l scrie pe piatrã. Simte în aer cã iadul pândeste, Dar încã nu-l vede, pe unde mai este. Stie cã sabia-i va fi prieten sfânt, Iar teapa va duce tot rãu-n pãmânt. Rãzbate privirea prin lumi ce de soare Sunt luminate, doar cât sã tresare Cea Semilunã ce tine de umbrã, Peste popoarele ce n-au vrut luptã. Turci se aprind sã ardã în fatã, Lumea-i a lor, asa cred de-o viatã. Vlad îi asteaptã cu oamenii lui, Si sunt pregãtiti ca lupii nebuni! 04. PARTEA a IV-a - Prizonier
Copil chircit sub vrerea lumii,
Orfan de tatã si de tarã, L-au aruncat si-l tin închis pãgânii, Iar mâine poate-l si omoarã. Un prunc abia de-un cot mai mare, Neplâns si nepãzit în viatã, Ostatic prins între popoare, Îsi schimbã lacrimile-n gheatã. Domnescul tatã, de nevoie, L-a dat sultanului zãlog Si nu mai poate ridica rãzboaie Si-si poartã sufletul olog. Sterpe nisipuri si zãngãn de arme Îl ard ziua toatã si noaptea în somn. El singur stie, Cândva va fi Domn! Mic si nevolnic, cu inimã mare, Primeste ocara si biciul. Încearcã sã stea în picioare Si-si râde în fatã supliciul! Cu vremea, în trupul plãpând S-adunã vântul din creste Si creste într-una vuind Valahul lup din poveste. Apoi, într-o negurã groasã, Scrâsnitul de lanturi rãsunã Si fuge valahul acasã, Rupând bucãti din carnea pãgânã. Strãjeri îngroziti ca si morti Aleargã sã-si mântuie viata. Un drac ce-i urãste pe toti Le slefuie acum prima teapã. 05. PARTEA a V-a - Solii turci
Dinspre Poarta turcã se stârneste vânt,
Se încruntã cerul peste al nost' pãmânt, Solii Semilunii vin ca sã ne certe, Vin cu inimi negre ce nu stiu sã ierte. Cu alaiuri multe si strãlucitoare, Cu turbane 'nalte, aurite-n soare, Se vede-n ochi voinþa cea rea, Când se-ndreaptã iute spre Mãria Sa. Intrã sfruntãtori si fãr' de onoare Si privesc la Vodã cum ocara-l doare! Nu stiu ce e frica, nu vor sã salute, De datina vlahã au pãrut sã uite! Cât e lumea lume, cât e pãmânt, De acu' nainte, pânã în mormânt, Nu lãsãm turbanul fatã de român, Noi suntem stãpânii, el e cel hain! Îndrãzneala însã le rãmâne-n gât, Vãd deodatã solii, ca-ntr-un vis urât, Vodã cum se-ncruntã ca si toti boierii Ce nu stiu a tace dacã vrei sã-i sperii. Intrã-n sala mare Andrei Cãpitan Sã aducã cuie, moarte si ciocan, Iar turbanul mândru, de nelepãdat, Prins e pe vecie cu piroane-n cap! Sã învete darã cei ce nu stiau, Cã românii falã si pe Vodã-l au. Sã învete turcii buna-cuviintã: Peste Vodã Tepes? Nu e cu putintã! 06. PARTEA a VI-a - In Valahia
În Neagra Vlahie si caii sunt rãi,
Iar Vlad Vodã Dracul e pui de seitan. La fel sunt si codrii si oamenii sãi Si toti pân' la unul îl vor pe Sultan. E neagrã câmpia de turci pregãtiti Cu arme în mânã, sunt toti cârmuiti. De cruzi generali ai armatei pãgâne, Nimic nu le-a stat în fatã sã-ndure. Atacuri rapide, cu sãbii de foc, Cu suliti si arcuri ce trec drept prin om. Dar Vlad îi asteaptã cu ape secate, Cu câmpuri uscate si greu vânt de moarte. În jur este liniste ca în mormânt Si turcii mirati stau fãrã cuvânt. Nu stiu ce-i asteaptã si cred cã de fricã Vlad Vodã s-a dus sã scape de milã. Vlad Vodã s-a dus sã scape de milã. Un strigãt se-aude si oastea pãgânã Nu stie de unde se-aude chemarea. În brate începe sã simtã o teamã, Se luptã cu umbre ce nu stiu sã ierte. Din searã în ziuã îi muscã valahii, Sunt obositi si bolnavi otomanii. Nu stiu ce se-ntâmplã, de unde le vine Moartea în oase si cât îi mai tine... Spun rugãciunea, Allah sã-i asculte, Apoi închid ochii si sperã sã uite Cã sunt zile-ntregi de când nu se-opreste, Atacul ce parcã din iarbã porneste. Furia e mare si vlahii sunt repezi, Lovesc fãrã milã si taie din vene, Din vene-ncãrcate de rãul ce-ncearcã Sã calce pãmântul, sã-l calce deodatã. Sã calce pãmântul, sã-l calce deodatã. Un strigãt se-aude ºi oastea pãgânã Nu ºtie de unde se-aude chemarea. În braþe începe sã simtã o teamã, Se luptã cu umbre ce nu ºtiu sã ierte. Vlad merge-ntr-o clipã, îmbrãcat ca un turc, Se pierde prin corturi ºi taie duºmanul. Turcii, speriaþi, scot sabia ºi luptã, Dar între ei, nu ºtiu un' sã fugã. Se-omoarã de fricã, de fricã nebunã, Aceleaºi cuvinte le spun toþi cu urã: Vlad sã disparã din lumea în care Nimic pentru el nu este prea mare! Nimic pentru el nu este prea mare! Un strigãt se-aude ºi oastea pãgânã Nu ºtie de unde se-aude chemarea. În braþe începe sã simtã o teamã, Se luptã cu umbre ce nu ºtiu sã ierte. Nu iartã pe nimeni ce-aduce durerea, ªi nicio privire nu vezi cã se-nchinã. Sunt corturi în flãcãri ºi trupuri tãiate ªi iar se aude cel strigãt din vreme. 07. PARTEA a VII-a - Vlad Tepes
Eroii din veac, rãstigniti printre cruci,
Se strâng iar sub steag, priviti-i, nu-s slugi! Sunt iar toti ca unul, cu zale pe piept, Ce sfânt le e drumul si cât e de drept! Lângã el aerul bate fãrã de vânt Si aleargã-n rafale blestemul, Te cheamã, te strigã, niciun cuvânt, Dar simti ce-nseamnã Infernul. Vino, pãgâne, te-astept la hotar! Hai, vino odatã, si vezi-mã-n ochi! Am teapa în mânã si trãznetul clar, Hai vino si mori! Cu marii dusmani, sau cu regii mai mici, Cu hoti sau tirani, cu toti de pe-aici, Se-nfruntã valahii, cât marele Vlad Le stã înainte, veghindu-i din prag! Sunt mare si liber si drept ca un zbor, Sunt os Basarab de acum pânã mor, Am stat la Târgoviste si Dunãre scut, Mai sfânt ca dreptatea nimic n-am avut! Vino, pãgâne, te-astept la hotar! Hai, vino odatã, si vezi-mã-n ochi! Am eapa în mânã si trãznetul clar, Hai vino si mori! 08. PARTEA a VIII-a - Kara Iflak
Ciudatã liniste, totul e calm.
Si luna rosie vegheazã de sus, Doar vântul se îngânã tãcut Prin pânze de corturi si urme de fum. Si nimeni nu stie cã moartea Pândeste iar din cer si din vãi, Atacul român este greu ca un pumn, E seara în care pãgânii n-au drum... În Kara Iflak! Un tropot de cal se aude în zare, Iar turcii speriati se ridicã-n picioare. Privesc cu ochi mici printre corturi înalte, Nu stiu cine vine si ce vorbã are. Cu sãbiile-n mânã asteaptã cu teamã, Sã vadã de unde si cine-i atacã. Zãresc cu uimire un singur valah, Ce taie cu fortã si urã de drac. Noaptea! Se-aprind focuri multe, dar Vlad e din piatrã, Trece prin turci, si nu pot ca sã vadã Unde sã fugã sau cum sã mai lupte, Când încã 100 de vlahi sar din munte. Sunt cruzi ca o haitã de lupi ce-au simtit Urme de sânge si teamã-n priviri, Cu sãbii mari, grele lovesc ne-ncetat Cu palose multe i-au secerat. Noaptea! 09. PARTEA a IX-a - Ultima Lupta
În viata nu lungã, Vlad Voda Valahul
Împins-a afarã din tarã tot iadul, Trãdat a cãzut, din Tronul cel mare, Dar când s-a întors, de sânge-a fost ploaie! Si vorba s-a dus pe întregul pãmânt, Cã Vlad se întoarce chiar si din mormânt. Iar orice armatã încearcã sã-l calce Cruzimea de fiarã-i va trage in ace! Si tepele-s aspre, si chinul e greu Când vezi câmpuri pline de trupuri mereu. Si gândul cel rãu, din steagul pãgân, Se-ntoarce din drumu-i de moarte nebun. Si nimeni ce ura o poartã în piept Nu-i bine-venit la valahi în castel. Cine e hot sau pãgân pe la noi Va plânge în tepe, înfipt în noroi. 10. PARTEA a X-a - Moare Vlad
Ziua neagrã repede-a venit!
Si cei ce-au stat cu Vodã l-au trãdat cumplit. Pãcãlit-or turcii si-au plãtit cu bani! Viata lui Vlad Vodã s-a pierdut prin ani... Pãgânii au plãtit pe toti din greu, Vãzând cã Vlad e tare ca un leu. Cu aur si cuvinte printre dinti, Le-au tot promis pe toti sã-i facã printi. Si ochii se mãrirã la aur si minciuni Si toti de lângã Vodã pornit-au drept la drum, Cu gândul sã-l omoare si sã-l arunce-n gropi, Trãdarea este cruntã, mai cruntã decât tot! Vlad Tepes scoate palosul încã o datã! Loveste, loveste armata lui toatã! Dar ei, murdari de urme de aur, Sunt rãi! Si muscã din Vlahul lor faur! Lumini din cer apar sã ardã tot, Sã dea un semn la sãbii, cã-i vreme de rãzboi. Lucesc în lame lacrimi si sânge de-mpãrat, Dar ei lovesc cu urã, cu urã de tiran. Secunde-au fost nevoie sã steargã ce-a fãcut, Cum i-a salvat de hoarde, de hoarde de pãgâni. Si cum a scos din tarã toti hotii cei mârsavi, Cum a zidit Valahia în litere, în ani! Vlad Tepes scoate palosul încã o datã! Loveste, loveste armata lui toatã! Dar ei, murdari de urme de aur, Sunt rãi! Si muscã din Vlahul lor faur! 11. PARTEA a XI-a - Sfarsitul fara sfarsit
Trupul întins în pãmânt,
Iatã cã nu se ridicã Asa cum stiau toti de-atunci. Pentru prima oarã se-nchinã, Se-nchinã turci si valahi la un loc, În fata lui Vodã acum. Si ochii sunt încã deschisi, Si tristã-i privirea prin fum... Cerul e negru si plânge cu lacrimi, La fel plâng si ei, Nimic n-o sã mai fie de astãzi la fel! Trãdarea-i scrisã cu litere mari, E scrisã cu sânge de regi buni si tari. Si nicio secundã nu au gândit Ostenii ce-au dat vieti de regi pe nimic. Vândut-au cu Vodã si tara prin foc, Au dat si femei si copii la un loc, Pãmânturi muncite de mâini de român Si ape curate ca visul dintâi. Dar Vlad de atunci îi vegheazã de sus Si bun îi învatã sã lupte de-acum, Chiar dacã el nu mai este-n rãzboi Vârful de teapã ce-omoarã din hoti. Din Cer se aude strigãt de moarte! Luptã, române, sabia ti-e frate, Brat de fier ce taie-n carne. Luptã, valah, cu fruntea spre soare, Nimeni în lume n-are scãpare. Rãul e lovit si moare. Si ea, Semilunã-n veci n-o sã-nchine Þara sub sãbii di arcuri pãgâne. Vlad vegheazã dintre umbre! Vlad vegheazã dintre umbre! 12. PARTEA a XII-a - Legamantul
Cãrbunele-ncins din pomete
Si inima ruptã în patru, Cu sãbii întinse pe spete, Asa fu lumea lui Dracul. Trimis pe pãmânt înainte de vreme Sã facã ce altii nu pot, Un om din otel si din fiere Ce nu se opreste nici mort. Fu pagina noastrã de aur, Clipã de ultim curaj, Timpul cu ochi de balaur Si visul de aur si jad. Cu sabia scris în istorii, Ne lasã de fier legãmânt, Sã tinem Valahia-n inimi Si sfântul, râvnitul pãmânt. 13. Pas Infinit
Mii de lumini vãd în fiecare zi,
Mii de priviri, se tot rãtãcesc în timp, Mii de glasuri cântã-acelasi gând al meu, Simt cã totul e un labirint mereu. Când tot s-a sfârsit, acelasi cer m-asteaptã, Un nou început e-n fiecare searã. Nu pot sã adorm, în minte-mi sunã-ntruna Sute de voci, n-am sã renunt acuma. A mai trecut o zi la fel, Am s-alerg, cu un pas infinit, Cãtre lume, un pas infinit, Viata mea, un pas infinit sunt si eu! |