Veşmânt din argint de lună cu stele ce-or s-apună
Îmbracă casa lumilor, lumina lumănarului
Orbitor ochi, roşu rănit, zace la margine
Nălucă s-arată, din ape purtată. Stins.

Haină nouă de peste nouă mări
Îmbracă trupul firii cerului senin
Aer curat umple plămânii lumii
Suflet pur acoperă carnea golită

Margine de cer s-adună
Şi ca tunetu' răsună
Lumi de dincolo s-apună
Şi îmi calcă peste nor
Căci aici eu am să mor
Dincolo de zbor şi dor

Parcă din pămînt răsună
Lumi din colţ de cer s-adună
Miez de sori ce or s-apună
Şi-mi arată pe sub nori
Şi-mi arată, toţi deodată
Cei ce zboară peste sori

Praf de zgură în pământ vrăjit de ură
Pulbere de stele în bucăţi de jele
Latră pustiu buricul pămîntului
Urmă caldă în străfund de piatră

Un hău cască desişul sufletului
'mbrăcat în soarele lumii potrivnic
Arată golul fiinţei din margine de hotar

Margine de cer s-adună
Şi ca tunetul răsună
Lumi de dincolo s-apună
Şi îmi calcă peste nor
Căci aici eu am să mor
Dincolo de zbor şi dor

Trup de lup în cap de urs
Mă întorc ca să închipui

Cîntec de zori din lumi fãrã de sori
Treze_te amurgu' negru
Mii murind, ascultã puterea viilor
ªi carnea, mi-i mai aproape

Carne ce simte greutatea spiritului, descãtu_at
Suflet, desãvâr_ind ce mintea nu mai prinde
Lumi ce se despart, din nouri fãrã soare
Rodesc destine, desprinse din suspine

Ars soare cu pãmânt încins
Dogorît, sufletu'n coborî_ de munte
Piezi_ã se ridicã zãpada timpului 'mpietrit
Norii ce-n cerc î_i mi_ca zarea.

Încercînd, altfel se a_eazã
Om descãtu_eazã, suflet dezvelit
De nor golit, o scarã spre cer
Adîncit mister o zare-n a_teptare

Pãmînt sterp, piatrã arsã-n pustiu de lume
Încet timpul încovoaie relele lumii dedesubt
'nsemnaþi semenii _timei scuipã foc
De sus _i de jos, de jos _i în sus suflu vital firii

[Instrumental]

Un fulger ce sparge
Un nor ce prăbuşeşte
Într-un adînc de noapte
Dintr-un afund de hău
Cerul se oglindeşte

O poart-a cerului de asfinţit
Cel din adînc de univers venit
Ce poartă sufletul pe căi
Pe căi de lume neştiută
Pe drum de ziuă nefăcută

O soartă a-timpului ce se-ncovoaie
Pe-a timpului cărare
De-al ei dincolo ce poartă
Apă moartă udă pustiul
Ce-nvie-n esenţă de soare
Vechii trezesc cu vie apă lumea

Doare, doar sori cu nori
Moare, mori lumi cu sori
Nimeni grija sorţii n-are
Din trei zări înveşmîntat
Zvon udat s-aruncă peste lumi
De din sfîrşit