Închis în vis
de albă mărginire
ce se-nvârte-n jurul
capului divin
e corpul neted
al zeului ce-atinge
pământul şi-l împinge
către-o nouă formă.

Oi, hăi, crunt uriaş de lumină pleacă
La-ale noastre rugi urechea
Primeneşte aerul în care
Ne târâm amar existenţa.
Oi, hăi, sângele curge pe cuţite
în ofrandă devotată
spală-n mare nedreptatea
ce ne-mpiedică din viaţă.

Cerul e roată de foc!
Fulgere te prind în joc!
Cerul e roată de foc!
Desprins de tot!

Din cer: noi - zei
din piept : duh - ei
Din cer: noi - zei
din piept : duh - ei

Matca trebuie schimbată
Se schimbă matca!

Oi, hăi, crunt uriaş de lumină pleacă
La-ale noastre rugi urechea
Primeneşte aerul în care
Ne târâm amar existenţa.
Oi, hăi, sângele curge pe cuţite
în ofrandă devotată
spală-n mare nedreptatea
ce ne-mpiedică din viaţă.

Stai! aţinteşte-ţi calea
Pe-ale mele mâini sfrijite!
Dă-le harul zămislirii,
om al pânzelor celeste!
Măi! fată despuiată
ce-ngrijeşti o lume-ntreagă
dă-mi din sânul tău ardoarea
de-a închide, mândru, cercul!

Ard! Cad în iad!
Desprind forma
Sub chip de brad
Transform lumea.

Schimbarea sunteţi voi Înşivă!

Pe câmp, în jur de foc
Se-nvârte roata! pe
bolta vânătă
S-aşterne noaptea.
În hora pe furate
unduie zeii
Din umbre, sub mesteceni
scrutează moartea.

Cine-n horă o să joace
O să vadă cum se face:
O să unduiască-n flăcări
în cele patru zări.
Vor învârti frăţia
Tălpile prind glia!
Roata veşnic se învârte
Toarce, toarce şi rupe!

Cei dintâi nu bănuiesc cum
îi strânge cercu-n coaste
păşeşte tainic ceata
să-i taie de gâtlejuri.

Sânge pe cenuşă
ochi goi sub funze
Sânge în clocot
Lumea e-acum a noastră!

Ha, nebănuitori
Zeii o mierliră!
Neghiob să fii - să laşi
supuşii înzestraţi
şi chibzuiţi în spate:
S-au dezrobit de toate.

Cine-n horă o să joace
O să vadă cum se face:
O să unduiască-n flăcări
în cele patru zări.
Vor învârti frăţia
Tălpile prind glia!
Roata veşnic se învârte
Toarce, toarce!


Cine-n horă o să joace
O să vadă cum se face:
O să unduiască-n flăcări
în cele patru zări.
Vor învârti frăţia
Tălpile prind glia!
Roata veşnic se învârte
Toarce, toarce şi rupe!

Cine-n horă o să joace
O să vadă cum se face:
O să unduiască-n flăcări
în cele patru zări.
Vor învârti frăţia
Tălpile prind glia!
Roata veşnic se învârte
Toarce, toarce

Dedesubtul tălpii noastre,
Ei s-adună ca să joace,
Dedesuptului jiană
'nsingurarea le-o preface
'n salbă de-argint şi mărgele.
Mortul nostru dănţuieşte,
suflet comun şi de foc şi de apă moartă
joacă-i în jur Jiana celor ce n-au fost să fie.

Oglinda lumii-i vie,
poarta sa e pustie,
ţesătura dintre lumi descoase
'n tainice prinoase
(duhuri) de prin ochiuri friguroase
se desprind din pânză.

În Jiană curge focul,
dănţuieşte cu sorocul,
Cuget de piatră i-e starea
Mortului ce-nghite marea
Spre-a o-nfiinţa în cer.

Înspre cer desfac potecă
În văzduh ce-nghite stele.
Duhul celor stinşi s-aprinde
ca un cerc de fier fierbinte.

Mortul dănţuieşte!
Inima-i plesneşte!

În pas de moarte ne ridică
Din al nostru trup-ţărână
Spre-adâncimi înalte-n mâna
Zeului-quasar, în mână.

Luminează-n somn darul de vecie
De-a vedea prin tunel de trecută pânză.
Dă să-mi crească-n ochi un milion de aripi
Şi în aripi zece mii de ochi.

Să văd cum toate lumile
Îşi aprind deodată bezna.

Să văd cum toate lumile
S-prăpădesc în caznă!

Dedesubtul tălpii noastre,
Ei s-adună ca să joace.
Dedesuptului jiană
'nsingurarea le-o preface
'n salbă de-argint şi mărgele.
Mortul nostru dănţuieşte,
suflet comun şi de foc şi de apă vie,
joacă-i în jur Jiana celor ce n-au fost să fie.

Ferigi şi oase încâlcite
sunt trupul celor ce-au rămas
cu ochii-n soare

când cerul le cădea, eutanasiat, în poală
când mintea se-ndepărta
de lumea tot mai goală.

- Şi voi,
învârtiţi în şivoi
(Şi voi)
vă-ntrupaţi în şivoi
(Şi voi)

Ce-a rămas răsare
Dinspre inimi-fiare.
În şivoi să strângă
Sângele din stâncă

Al celor ce-au rămas cumva în picioare
odată ce dorinţa vieţii a apus,
odată ce ultima fărâmă de bucurie
a fost stinsă de omenire.

Joacă viscolul pe plaiuri,
peste trupuri suflă-n naiuri
Cântece de moarte
Gândul ce desparte
Om de solzi, pământ şi apă.
Din neant pălit îţi sapă
'n sufletul şivoi!

Se zvoneşte din morminte,
Viii ca să ia aminte
C-or să umple gropi de negru.
Haidaţi, fraţi, cîntaţi funebru!
Să răsune vîntul sorţii,
Ne cinstească glasul nopţii,
Lupi din grote ne îngîne,
Ţîşniţi din hore nebune!

- Şi voi,
învârtiţi în şivoi
(Şi voi)
vă-ntrupaţi în şivoi
(Şi voi)

Ce-a rămas răsare
Dinspre inimi-fiare.
În şivoi să strângă
Sângele din stâncă.

Într-un sfârşit vom asculta
Ce-ngână, surd, pământul,
Ce gângureşte pruncul
Când solzii lumii au căzut
Şi platoşa-i e pulbere
Vedea-vom că din hău poţi doar să urci.

Şuier aspru, prin ce văi
te petreci, subt crengile moi?
Peste rădăcini şi spini,
pe cărări cu mărăcini,
Prin ciulini ascunzi lighioane
născătoare de ghinioane,
Poartă boli în al tău pântec,
împleteşte-n lunci un bocet.

Frunzele cad şi zările se varsă,
Apa e neagră, piscu-i scobit.
Ce deznădejde sădit-a omu'
'n pântecul lumii - cânt adormit.

Eu rag cu inima-nflorită
la mugetul de jale,
descumpănit, în pripă,
născut de-un glas din vale.
Rămâi să pieri!
Rămâi să simţi!
Azi, dezmierdat de soartă,
de veacuri, văzu-ţi, îmbrăcat
cu spini, cărarea-arată-ţi.

Unde calea şerpuieşte,
Uite! Încalecă zarea.
Pasul meu uşor îl ţese...

Uite, văpăi
Peste cer se-ntind.
S-a-mplinit
Ceasul.
Uite, văpăi
Peste cer se-ntind.
S-a-mplinit
Ursita.

Unde calea şerpuieşte,
Uite! Încalecă zarea.
Pasul meu uşor se pierde...

Codru, ridică-ţi ascuţitul pinten,
crestele albe, suflul pierit!
Strigă-ţi durerea către înalturi
Spre a-ţi renaşte duhul cernit!