Negură Bunget - Vîrstele Pămîntului lyrics
 |
Tracks 01. Pamînt
02. Dacia Hiperboreana 03. Umbra 04. Ochiul Inimii 05. Chei De Roua 06. Tara De Dincolo De Negura 07. Jar 08. Arborele Lumii 09. Întoarcerea Amurgului 01. Pamînt
Plînge pămîntu sub mine,
Şi eu plîng deasupra-i Pe cărare necălcată, Pe rouă nescuturată, Pămîntu s-a cutremurat, Apele s-au tulburat, Munţii cu dealurile, Pădurile cu umbrele Şi văile cu luncile. Luna faţa şi-a schimbat, Soarele s-a întunecat. Mugure crescut în rouă, Desfă-te morminte,-n două Mînce-te Pămîntu! Arde-te-ar focu! Înghiţi-te-ar locu! 02. Dacia Hiperboreana
Sub cerul tradiţiei primordiale,
Din cetatea Carpaţilor Sub axul boreal, În ţara Geţilor Indefinitul domneşte în stăpîn, Pîn la porţile Daciei. Din nedistinsul polar primordial, cobor Planurile posibilităţii universale Într-al Marii Negre prund Sus îmi ard şi jos îmi pică, Picătura ce pică Face luna tocmai plină... Ţipă sus pe soare Sus pe soare cînd răsare Muntele OM şi Omul Munte, Buricul Pămîntului şi Osia Lumii Cerul, Căliman şi Caraiman Munte şi OM, şi OM precum munte, El e Regele lumii Sub gheţurile hiperboreene Negru, pămîntul Daciei se-ncheagă Din cîmpiile niciodată fără zăpadă Se nasc pămînturi sacre ale nemuririi Prin porţile de fier polare Străvede polul spiritual al lumii, Din munţii Rifei. 03. Umbra
Ma intorc in propria umbra!
04. Ochiul Inimii
A fost, cînd nu era, şi cînd era nu a mai fost
Cînd cerul şi pămîntul se-ntîlneau, Omul atingea cerul cu mîna Şi stele-i cădeau în poală Poarta făpturilor, din miez de soare, să coboare Prin rac să intre-n felul firii omeneşti Şi poarta cerului, din miez de ger Prin corn să se ridice-n firea vidului neant Din trecut ce nu mai e, Şi viitor ce nu e încă, În nod vital, prezentul veşnic, Ochiul ascuns întoarce Şi ia în stăpînire timpul întreit Roua celestă deşteaptă Simţul eternităţii în grota inimii, Şi ce-a de-a şaptea rază Trezeşte ochiul cosmic Înşiră-n şir, şi opreşte cu oprire Înşiră-n şir, şi opreşte cu oprire Din trecut ce nu mai e, Şi viitor ce nu e încă, În nod vital, prezentul veşnic, Ochiul ascuns întoarce Şi ia în stăpînire timpul întreit Stăpîn al Regimului Vegetal Rege peste Regnul Animal Domn în Tărîmul Mineral Între foc, pămînt, apă şi aer. Adună ce e împrăştiat, Găseşte vorba împietrită, Pînă vei muri şi vei învia Slăvit, iubit şi puternic În cele trei lumi. 05. Chei De Roua
Sub umbra Parîngilor
În straja timpului Trecătoarea lupului, Loc dosit, de nevăzut Lac de rouă sufleţit Sus în vîrful munţilor Pe creştetul pietrelor La porţile zînelor Din plaiul Năculelor, În crugu pamîntului Din adîncu muntelui Unde văzul lasă urmă Ş-amintirea gîndul curmă Porţi de piatră se închid Bolţi de spirit se deschid Şi te nalţă, suflătoare Sfidătoare 'nălţătoare Din crugu pămîntului Şi din 'naltul cerului Din adîncul timpului Şi din miezul hăului Roua roureşte, vorba despleteşte Vorbă uitată, din vechi timp purtată Roua roureşte, vorba despleteşte Vorbă purtată, din vechi timp uitată Sus în munte plînge rouă Jos pămîntu cade-n două Şi rămîne prăbuşit Şi de spirit dezgolit Vuietul adîncului Înzvîcnirea simţului Pin' pămîntul iar se 'ncinge, Se încinge şi se stinge Urma timpului căzută Nevăzută şi pierdută Urma locului uitată Spaima timpului vărsată Iar cînd arde un foc 'n zare, Taina veşnica s-aprinde Se încinge, se prelinge, Lasă sol să se perinde Pe pămîntul dezvelit Şi de şoapte dezgolit Din afundul timpului Spiritul adîncului Roua roureşte, spaimă despleteşte Spaimă purtată, din vechi timp uitată Roua roureşte, spaimă despleteşte Spaimă uitată, din vechi timp purtată Roua roureşte, taină despleteşte Taină uitată, din vechi timp purtată Roua roureşte, taină despleteşte Taină purtată, din vechi timp uitată 06. Tara De Dincolo De Negura
Văzduhul de deasupra se umple de un vânt neaşteptat
Între cer şi apă Umbrele amurgului sosesc din depărtare În locul unde timpul devine spaţiu Pe crestele cenuşii ale fagilor Împărăţia sălbăticiunilor e plină de frică şi de tăcere Pământu-i ca cremenea Tata munţilor, Călimanu' Se suie pîn la nouri Pe-o gură de Alb Pîrău În afar dă lume vie Să-ncureze, să vîneze O biată lighioaie Dă prin codrii cei pustii O vinit la moartea ii... Soare ce luceşte-n ochi şi se răsfrînge-n suflet O înmărmurire de pământ Desface-o poarta a cerului Către tărâmuri ale spiritului Cască-o gura a-ntunericului Înspre pămînturi d-ale trupului Un tremur, o chemare, un sunet nou se deşteptă în munte Un glas de corn se strecură după un val de umbră. Era amurgul 07. Jar
[Instrumental]
08. Arborele Lumii
Cînd zorile se varsă
În faţă-mi se întinde zarea Un fir de cer văzduhul Un soi de nor mie starea Soarele-i spin, spinu-i destin Sădesc un pom, din ram de soare roditoare Soare sur mă luminează Soare sec mă îngălbeneşte Lume nelumită, de dor pustiită Nor de dor în om de pom Cer mister, mister din ochi de cer Ce prin pământ se cern Văile şi apele, munţii şi pădurile Mister de-adînc de cer Din cer, trei rădăcini răsar din nori, coboară Şi în pămînt, trei crengi se-mpămîntenesc Şi atunci? ce-a fost Din cer mândru, lucios Om mare, vânjos Arbore întors, pe dos Din firul luminii prins-a rădăcină Om şi arbore ales, pe-o cădere lină Semne, tălmăciri, s-aprind de înţeles Foc de rouă, fulger din spini Cu limbă de moarte Pe-o culme de nor Înarborat mă-ntorc Şi Om şi Pom 09. Întoarcerea Amurgului
Roua n-mărmureşte
N-uimirea ce se zăreşte De după miez de cer De după adînc de lume Copacii drumul umbrele întind Agaţă cărarea, cea fără de-ntoarcere Şi-napoi cufundă miezul pădurii Cerul senin se-nclină Se-nchină, pămîntul cînd răsare Se-ncovoaie Dureros spiritul se-nchide Al timpului făgaş se scurge Pe stînca veşniciei Unde ochi nu vede Şi minte nu pătrunde Îndoit, şi astfel întreg Strîmb, şi astfel drept Gol, şi astfel plin Umbra ca să treacă Prin rouă şi ceaţă Sensul se dezgheaţă Făptuind nefăptuirea Împlinitul prin nefăptuire se-mplineşte |